Falsuri recente
Reforma administrativ-teritorială a ajuns, în mod surprinzător, unul dintre cele mai sensibile subiecte în cadrul alegerilor anticipate pentru postul de primar de Taraclia, care vor avea loc pe 17 mai. În locul dezbaterilor despre starea drumurilor, buget sau infrastructură, o parte din campanie a deviat brusc spre discuțiile privind „salvarea raionului”. Principalul actor politic care a promovat subiectul este candidatul „independent” la funcția de primar, Vasili Gaidarji. Practic în toate discursurile sale, acesta reiterează următoarea idee: raionul Taraclia ar fi amenințat de lichidare care se va solda cu pierderea locurilor de muncă, a bugetului, a statutului de centru bulgar și chiar a viitorului localnicilor. Sună alarmant, însă dacă vom analiza cu atenție actele, declarațiile autorităților și concepția reformei, se conturează un cu totul alt tablou. Am analizat ce propun autoritățile de fapt, care e amploarea riscurilor reale și unde încep manipulările politice.
Frica, cap de afiș
Păstrarea raionului Taraclia este primul punct în programul electoral al lui Vasili Gaidarji. Candidatul cu numărul 4 în buletinele de vot încearcă să le inoculeze alegătorilor ideea că raionul Taraclia, în calitate de entitate teritorială și etnoculturală, ar fi putea fi lichidat. „Vorbim despre păstrarea raionului Taraclia. Ideea este ca noi să ne menținem în calitate de comunitate de bulgari, să ne menținem în cadrul hotarelor noastre” (în original: „Речь идет о сохранении Тараклийского района. Проблема в том, чтобы мы сохранили себя как болгарская общность, чтобы мы сохранили себя в рамках нашей границы”), a declarat Gaidarji în cadrul unei întâlniri electorale din 22 aprilie. Candidatul spune că dacă „nu va fi posibil un acord” (în original: „не удастся договориться”) cu autoritățile centrale, va trebui organizat un referendum privind subiectul respectiv.
La prima vedere pare un demers cu scopul apărării intereselor raionului și ale locuitorilor acestuia. Totuși, însăși subiectul este formulat manipulator: „dacă vom pierde raionul”. În acest sens, apare întrebarea firească: ce anume ar însemna „pierderea raionului” în accepția candidatului?
„Aștept măcar primul act normativ”
În cadrul emisiunii TUKTalks a portalului Tuk.md, candidatul Gaidarji a fost întrebat direct ce anume subînțelege prin „păstrarea raionului” și cum intenționează s-o asigure. Or, în conformitate cu conceptul prealabil al reformei administrative, pentru Taraclia este luat în calcul un model special, și anume transformarea raionului în municipiu de nivelul doi cu păstrarea actualului teritoriu și al actualului centru administrativ.
Candidatul a răspuns: „Aștept măcar primul act normativ pentru ca să știm ce ni se propune” (în original: „Я жду хотя бы первый нормативный документ для того, чтобы мы знали, что нам предлагают”).
Deci avem un paradox: pe de o parte, campania electorală este centrată pe pericolul de „lichidare a raionului”, iar pe de alta – chiar candidatul recunoaște că nu există niciun fel de act care ar confirma acest pericol.
Nu vorbim de „lichidare”, ci de transformare
Totodată, Gaidarji afirmă că transformarea raionului în municipiu de nivelul doi înseamnă de fapt lichidare. El a spus că „Partidul Socialiștilor a acceptat din partea autorităților centrale opțiunea privind municipiul de nivelul doi” (în original: „Партия социалистов приняла от центральной власти вариант муниципия второго уровня”), „ceea ce înseamnă o lichidare reală a raionului nostru” (în original: „Это и есть реальная ликвидация нашего района”).
În realitate, Conceptul de reformă a administrației publice locale elaborat de Guvernul R. Moldova presupune transformarea Taracliei în municipiu de nivelul II, cu păstrarea hotarelor actuale și a actualului centru administrativ. Surse din cadrul Cancelariei de Stat au specificat că transformarea înseamnă menținerea actualului teritoriul al raionului odată cu trecerea la noul model de administrare. Deci, nu vorbim despre anexarea raionului Taraclia la un alt raion, despre dispariția acestuia de pe hartă și despre pierderea centrului administrativ, ci despre schimbarea modelului de administrare. Localitățile care fac parte din componența actuală a raionului Taraclia vor rămâne în cadrul aceleași unități administrative, iar Taraclia va fi în continuare centrul acesteia. Nu vor dispărea nici satele. Ne referim nu la o lichidare a localităților, ci la modificarea structurii de administrare.

Din Conceptul de reformă a administrației publice locale
Ce se va întâmpla cu locurile de muncă?
Un alt argument invocat de candidatul Gaidarji este pretinsa pierdere a locurilor de muncă (în original: „Потеря районного статуса означает потерю рабочих мест”).
În realitate, transformarea administrației publice locale în cadrul reformei nu presupune că angajații vor fi concediați pe loc. Surse din cadrul Cancelariei de Stat dau asigurări că noua administrație va putea decide independent angajarea colaboratorilor, iar statul va putea sprijini recalificarea și perfecționarea personalului.
Deși modificările într-adevăr comportă anumite riscuri, nu vorbim despre concedierea în masă a angajaților, cum sunt prezentate lucrurile în declarațiile politice.
Ce este amalgamarea?
Amalgamarea voluntară este comasarea benevolă a localităților mici în unități administrative mai mari. Reforma are scopul de a crea primării mai mari pentru a dezvolta serviciile publice și a îmbunătăți administrarea și sustenabilitatea financiară.
În prezent, mai multe primării mici din R. Moldova cheltuie o mare parte a bugetului pentru întreținerea aparatului administrativ (salarizare și utilități). În acest sens, autoritățile propun ca mai multe localități să-și unească administrația. Totuși, în urma acestui demers satele nu dispar: ele își păstrează denumirile, locuitorii și statutul. Suferă modificări doar sistemul de administrare, iar în loc de câteva primării poate apărea o administrație unică comună.
Reforma urmează a fi încheiată până la alegerile locale din 2027. După amalgamarea voluntară, autoritățile vor definitiva modelul noii organizări administrative a republicii.
Pentru a încuraja amalgamarea voluntară, sunt prevăzute subvenții de la bugetul de stat:
– câte 3 mii de lei per locuitor;
– mijloace pentru perfectarea actelor – de la 4 mii la 1 mil. de lei;
– suport pentru bugetul de bază pe parcursul câtorva ani;
– o eventuală finanțare a infrastructurii;
– asistență pentru organizarea noi administrații amalgamate.
Anterior, Lazari Dermenji, președintele raionului Taraclia, anunțase că o localitate cu cca 2 mii de persoane poate beneficia de cca 6 mil. de lei, iar împreună cu mijloacele pentru perfectarea actelor suma oferită poate ajunge până la 7 mil. de lei.

Ce se schimbă în realitate
Lăsând la o parte lozincile electorale și tentativele de a manipula alegătorii, modelul pus în discuție pentru Taraclia arată în felul următor.
Raionul Taraclia în calitate de teritoriu nu va dispărea, iar localitățile din componența acestuia vor rămâne în cadrul aceleași unități administrative. Taraclia își va păstra statutul de centru administrativ. Modelul raional de administrare va fi transformat în cel de model de municipiu de nivelul doi, iar Consiliul Raional va deveni Consiliu Municipal. Administrația orașului Taraclia va fi comasată cu administrația raională, iar funcția de președinte a raionului va fi substituită prin cea de primar general al municipiului. Satele și comunele își vor păstra organele administrative de nivelul întâi. În localități vor continua să activeze reprezentanții primarului, asistenții sociali comunitari și centrele de prestare a serviciilor publice.
Reforma este una complexă, dar cu mai multe aspecte neelucidate. Bunăoară: cum vor fi distribuite resursele între oraș și sate, care angajați își vor păstra posturile, cum vor fi protejate interesele localităților mici sau de care garanții va beneficia comunitatea bulgară. Totuși niciuna dintre aceste chestiuni nu echivalează cu „lichidarea” imediată a raionului.
Independent sau nu?
La 17 mai, la Taraclia se vor desfășura alegeri anticipate pentru funcția de primar. Printre cei șapte candidați înscriși în cursa electorală figurează și candidatul independent Vasili Gaidarji. Acesta pune accentul pe imaginea de politician aflat „în afara oricăror partide”, se pronunță împotriva „șefilor de partid” și își critică vehement oponenții pentru afilierile lor politice.
Vasili Gaidarji a devenit edil de Taraclia în anul 2007 pe lista blocului „Patria-Родина-Равноправие”, în care s-au reunit câteva forțe politice ce promovau o propunțată agendă pro-rusă. În anii 2008–2009, Gaidarji a fost liderul organizației Taraclia a Mișcării „Равноправие” (în frunte cu Valeri Climenco).
În 2015, a candidat la funcția de primar de Taraclia din partea Partidului Socialiștilor, dar a pierdut. În discursurile sale actuale, ela critică frecvent PRSM, acuzând socialiștii că ar fi în „cârdășie cu autoritățile” (în original: „в сговоре с властью”) și că ar susține „lichidarea raionului” (în original: „ликвидация района”), deși anterior candidase din partea respectivei formațiuni.
Prin 2019, numele lui Gaidarji apare implicat deja într-un alt proiect politic – Partidul Popular Găgăuz-Bulgar „Bugeac”. Atunci în Găgăuzia a fost anunțată crearea unei noi forțe politice care își declara intenția de a reprezenta interesele locutorilor din sudul Moldovei. În publicațiile apărute în acea perioadă se menționa că unul dintre inițiatorii proiectului era fostul edil de Taraclia, Vasili Gaidarji. Aceștia se refereau la „unirea locuitorilor din sud”, apărarea intereselor bulgarilor și găgăuzilor și articularea unei agende regionale.
Unul dintre cele mai discutate episoade este legat de partidul Șor. Potrivit datelor pentru anul 2018, Vasili Gaidarji figura în calitate de președinte al organizației teritoriale Taraclia a acestei formațiuni (detalii aici).
La alegerile locale din 2023, Gaidarji a participat din nou în calitate de candidat independent la funcția de primar de Taraclia, unde a acumulat 35 de voturi, în listele alegătorilor din această localitate fiind trecute în total 5400 de persoane.
Anastasia Deordieva,
pentru Stopfals.md
Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Telegram și TikTok.
Ai depistat un fals? Raportează-l pe semnale.stopfals.md/ro și noi îl vom dezminți!
Relevant
Comments 0