Portalul care te protejează de falsuri

Escroci fără frontiere: scheme identice și prejudicii imense în mai multe țări

8 august 2026 298
Gândește critic!
Colaj: Stopfals.md

Fraudele online rămân o problemă majoră nu doar în Republica Moldova. Organele de drept moldovenești au reținut persoane implicate în activitatea unor call-centre frauduloase care încercau să înșele locuitorii diferitor țări, printre care Ucraina, Kazahstan și Rusia. Acesta e motivul pentru care comparăm situația din RM cu cea din statele menționate. Potrivit rapoartelor oficiale, infractorii apelează la metode identice: se prezintă drept angajați ai băncilor și autorităților publice, creează platforme false de investiții, expediază linkuri malițioase și conving oamenii să le transfere singuri banii.

Ce au în comun fraudele din Moldova, Ucraina, Kazahstan și Rusia

În pofida diferențelor care țin de numărul populației și metodele de calcul a prejudiciului, situația în aceste state e în mare parte similară.

Vezi și:  Cum îi păcălesc escrocii pe locuitorii R. Moldova: scheme, pagube și cazuri reale

Fraudele online produc prejudicii financiare enorme, infractorii fac uz de aceleași mijloace de presiune psihologică, iar autoritățile publice extind schimbul de date, blochează tranzacțiile suspecte și intensifică controlul asupra apelurilor telefonice.

Exprimat în lei moldovenești, prejudiciul provocat în anul 2025 a fost de cca 550 mil. de lei în Ucraina, peste 1 mlrd. de lei în Kazahstan și de cca 43 mlrd. de lei în Rusia (potrivit datelor oficiale, prejudiciul provocat în R. Moldova în 2025 a fost de cca 272 mil. de lei).

Cu toate acestea, nu putem face o comparație directă între sume. În Ucraina, indicatorul reflectă tranzacțiile ilegale și frauduloase cu cardurile de plată, în Kazahstan și Rusia este luat în calcul un spectru larg de infracțiuni digitale, iar în R. Moldova sunt comasate fraudele telefonice, financiare și digitale. În plus, trebuie să ținem cont și de numărul populației din fiecare țară.

Principala asemănare ține de schemele folosite. În toate cele patru țări, escrocii:

- sună persoanele din partea băncilor, poliției și altor autorități publice;

- conving persoanele să transfere banii pe un cont care ar fi sigur;

- crează platforme false de investiții;

- expediază linkuri de phishig și crează copii ale unor site-uri care aparțin băncilor, magazinelor și serviciilor publice;

- sparg sau copiază conturi de pe rețelele sociale și cele din serviciile de mesagerie;

- înșeală cumpărătorii la comercializarea mărfurilor online;

- solicită transferuri de bani pretinzând că acționează din numele unei rude, cunoștințe sau superior.

Astfel, instrumentul de bază al infractorilor nu reprezintă fraudarea sistemelor bancare prin metode tehnice, ci metodele de inginerie socială. Potențiala victimă este speriată, grăbită, i se fac promisiuni de câștig rapid sau e contactată din numele unei entități în care aceasta are încredere, după care persoana singură le comunică răuvoitorilor codul, le transmite datele bancare, instalează o aplicație malițioasă sau transferă bani.

Sunt similare și acțiunile de combatere: schimbul centralizat de informații între bănci, poliție, operatorii de telefonie și autoritățile de reglementare în domeniul financiar. Băncile blochează sau suspendă transferurile suspecte, numerele și site-urile frauduloase sunt lichidate, iar tranzacțiile sunt verificate conform unor semne speciale de risc.

În Ucraina, funcționează un sistem de interacțiune dintre poliția cibernetică și instituțiile financiare, în Kazahstan activează Centrul Antifraudă al Băncii Naționale, iar în Rusia băncile fac schimb de informații cu MAI și Banca Centrală în regim real.

Și autoritățile moldovenești intenționează să instituie Punctul Focal Național Antifraudă, să oblige operatorii să blocheze apelurile suspecte, să intensifice controlul asupra cartelelor SIM și asupra echipamentelor pentru fraudarea numerelor de telefon.

Escrocheriile comise în Ucraina

Potrivit datelor Poliției Naționale din Ucraina, în anul 2025 în țară  au fost consemnate 18.247 de cazuri de fraude online, cu 48% mai puține decât în anul precedent. În plus, poliția a înregistrat 3328 de infracțiuni în domeniul bancar, 1456 în domeniul telecomunicațiilor și a distribuirii de content ilegal, 3882 în domeniul sistemelor informatice. Fraudele online au constituit 38% din numărul total de fraude înregistrate.

Separat, Banca Națională a Ucrainei a anunțat despre 256 de mii de tranzacții ilegale și frauduloase cu cardurile de plată, în urma cărora au fost prejudiciați clienții. Circa 83% din astfel de tranzacții sau, potrivit unor calcule, 212,5 de miii au fost efectuate online. Prejudiciul total provocat a atins 1,4 mlrd. de hrivne – cca 550 mil. de lei. Totodată, 91% din acest prejudiciu a fost cauzat de tranzacțiile online, iar 90% – de ingineria socială. De menționat că statisticile acoperă nu doar fraudele online, ci și alte tranzacții ilegale.

Schemele răspândite în Ucraina

Potrivit poliției, cele mai răspândite scheme sunt următoarele:

- fraudele în cazurile de comercializare a mărfurilor online;

- phishingul;

- apelurile din partea băncilor;

- solicitările de ajutor expediate prin intermediul conturilor sparte;

- mesajele despre niște plăți inexistente și schema „fiul a dat de necaz”.

Totuși, instituția nu oferă date exacte despre numărul total de fraude comise cu ajutorul fiecăreia dintre aceste scheme.

Combaterea escrocheriilor în Ucraina

Băncile intensifică verificarea clienților și a tranzacțiilor. Din mai 2025, funcționează și schema de interacțiune dintre poliția cibernetică și instituțiile financiare. Pe parcursul unui an, băncile au reușit să blocheze 145 mil. de hrivne (adică cca 57 mil. de lei) aparținând victimelor escrocilor online.

Poliția cibernetică, împreună cu Banca Națională și cu Serviciul de Comunicații Speciale, a blocat 72.803 de domenii malițioase utilizate în scop de phishing. Au fost blocate și numerele de telefonie prin Internet și numere mobile utilizate de escroci pentru pretinse apeluri din partea băncilor și autorităților publice.

În mai 2026, Banca Națională a Ucrainei, poliția cibernetică și Serviciul de Comunicații Speciale au lansat o nouă etapă a campaniei de sensibilizare „ȘahraiGoodbye” (nota red. – Șahrai se traduce din ucraineană ca escroc) în care sunt implicate aproximativ 80 de entități. Oamenii sunt instruiți să recunoască escrocheriile din domeniul investițiilor, să verifice siguranța site-urilor și chat-bot-urilor, să-și protejeze numărul financiar al telefonului și să facă achiziții sigure în mediul online.

Escrocheriile comise în Kazahstan

Pe site-ul oficial al MAI din Kazahstan lipsește un raport complet pentru anul 2025, fiind afișate doar datele pentru primul semestru. Totuși, potrivit informațiilor postului public de televiziune 24KZ, pe parcursul a 11 luni ale anului 2025 în această țară peste 26 de mii de cazuri de fraude online, cu 20% mai multe decât în 2024. Prejudiciul provocat în 2025 constituie, potrivit estimărilor acestui post TV, cca 30 mlrd. de tenghe (adică peste 1 mlrd. de lei).

În iulie 2026, Ministerul de Interne a anunțat că, de la începutul anului curent, numărul fraudelor online s-a redus cu 7%. Persoanelor prejudiciate le-au fost returnate 4,8 mlrd. de tenghe, adică peste 177 mil. de lei. Împreună cu Banca Națională a putut fi contracarată retragerea a încă 2,6 mlrd. de tenghe.

Aceste sume pot include mijloacele care au legătură cu infracțiunile înregistrate anterior, astfel că nu pot fi comparate direct doar cu prejudiciul adus în primele luni din 2026.

Schemele răspândite în Kazahstan

Agenția pentru Reglementarea și Dezvoltarea Pieței Financiare din Kazahstan a menționat cinci scheme de bază:

- Anunțurile de vânzare false. Persoana transferă un avans pentru un produs care în realitate nu există;

- Apelurile din partea „băncii” sau „poliției”. Escrocii conving victima că banii ei sunt în pericol, determinând-o să le comunice codurile, să acceseze un credit ori să transfere niște mijloace;

- Investițiile false. Persoanelor le sunt promise câștiguri rapide și garantate, li se propune să transfere bani pe o platformă falsă ori să ofere acces la aplicația bancară;

- Phishing. Escrocii creează copii ale unor site-uri aparținând băncilor, serviciilor publice, magazinelor online și altor entități pentru a obține parole, date de autentificare și date ale cardurilor bancare;

- Pretinse mesaje de la prieteni, expediate prin intermediul serviciilor de mesagerie. Escrocii își roagă victimele să le împrumute bani, să participe la tombole ori la un sondaj, după care din contul victimei încep dispară banii.

Combaterea escrocheriilor în Kazahstan

În această țară, instrumentul de bază este Centrul Antifraudă al Băncii Naționale, care reunește bănci, organizații financiare, organe de drept și operatori de telefonie.

Potrivit situației la 1 ianuarie 2026, Centrul a înregistrat 80.871 de incidente ce țin de tranzacțiile care prezentau semne de fraudă. Grație activității acestei instituții a fost blocate 2,8 mlrd. de tenghe (adică peste 103 mil. de lei), iar persoanelor prejudiciate le-au fost returnate peste 500 mil. de tenghe (adică mai mult de 18 mil. de lei).

În 2025 a început integrarea Centrului Antifraudă cu registrul penal, bazele de date ale operatorilor de telefonie mobilă și Sistemul de identificare a telefoanelor după IMEI. A fost introdusă și responsabilitatea instituțiilor financiare. În unele cazuri, banca organizația financiară trebuie să repare prejudiciul, dacă transferul a fost efectuat către beneficiarul care deja figura în baza de date antifraudă.

Pentru identificarea timpurie a tranzacțiilor suspecte, este planificată folosirea inteligenței artificiale și analiza comportamentului clienților.

Escrocheriile comise în Rusia

Conform datelor Departamentului de Anchetă al Ministerului de Interne al Rusiei, în anul 2025, făcând uz de tehnologiile informaționale, escrocii au deposedat victimele de 195 mlrd. de ruble (circa 43 mlrd. de lei), cifra în cauză reducându-se cu aproximativ 4% față de anul precedent, când prejudiciul a constituit 203 mlrd. de ruble. Valoarea pagubelor compensate victimelor s-a majorat de la 8 la 13 mlrd. de ruble.

Schemele răspândite în Rusia

Ministerul rus al Afacerilor Interne grupează principalele scenarii de fraude în felul următor:

- Pretinse apeluri din partea poliției, serviciilor de securitate sau din partea Băncii Rusiei. Victima este convinsă să retragă bani, să acceseze un credit ori să transfere mijloacele într-un „cont sigur”;

- „Fake Boss” – pretinse apeluri din partea superiorului. Escrocii sparg ori copiază contul superiorului și îi solicită victimei să efectueze urgent o operațiune financiară;

- Spargerea serviciilor și mesageriilor publice. Datele obținute sunt folosite pentru accesarea creditelor, furtul de identitate ori expedierea unor pretinse solicitări de ajutor;

- Phishingul. Persoanelor le sunt expediate linkuri care le redirecționează către paginile false ale unor magazine, servicii de livrare, bănci și servicii publice;

- Malware și accesul la distanță. Victima este convinsă să-și instaleze o aplicație după care escrocii obțin acces la telefonul acesteia și la Mobile-bankin;

- Investițiile false. Persoanelor li se propune să investească bani într-un proiect online inexistent, într-o platformă care operează cu moneda electronică sau într-o companie falsă de brokeraj.

Combaterea escrocheriilor în Rusia

MAI, Banca Rusiei și băncile comerciale au instituit schimbul de date în regim real. Pentru eventualele transferuri suspecte este aplicată așa-numita perioadă de reflecție cu durata de două zile, iar cetățenii au posibilitatea să instituie o autointerdicție pentru accesarea creditelor.

Din iulie 2025, a fost introdusă răspunderea penală pentru transmiterea cardurilor bancare și a accesului la conturile terților. Anchetatorii au acum de dreptul de a suspenda, pentru un termen de până la zece zile și fără decizia instanței de judecată, tranzacțiile cu conturile implicate în schemele frauduloase. În plus, autoritățile au restricționat comercializarea de cartele SIM și au intensificat măsurile de combatere a apelurilor din străinătate, în timpul cărora escrocii falsifică numerele de telefon, înlocuindu-le cu cele rusești.

Din septembrie 2025, băncile verifică retragerea numerarului din bancomate în baza a nouă semne speciale de risc. Dacă tranzacția pare suspectă, este instituită o limită pentru 48 de ore: din bancomate pot fi retrase nu mai mult de 50 de mii de ruble timp de 24 de ore (cca 11 mii de lei).

 

Constantin Hairetdinov

Stopfals.md

 

Urmărește-ne pe FacebookInstagramTelegram și TikTok.

 

Ai depistat un fals? Raportează-l pe semnale.stopfals.md/ro și noi îl vom dezminți!

#NuDezinformării #StopFals #API

8 august 2026 298

Relevant

Comments 0